Neseniai am întâlnit o fată care la prima vedere părea pur și simplu frumoasă. Obişnuiam să ne plimbăm des împreună pe aleile parcului Vingio, ieşeam cu maşina în afara Vilniusului, stăteam la cafenele şi mergeam la cinematografe. Însă, pentru mine, asta nu era de ajuns. Îmi doream să o văd pe prietena mea tot timpul, nu doar la întâlniri. Aşa că, fără să stau pe gânduri, am cerut-o de soţie. Ce rost avea să aşteptăm? Ne iubim şi ne simţim bine împreună.
După ce ne-am cunoscut şi am început să locuim împreună, în scurt timp am hotărât să ne căsătorim. Nunta noastră a avut loc într-o biserică mică din Vilnius, cu doar câţiva prieteni apropiaţi şi familia.
Totuşi, mama mea nu a fost încântată de Austėja. I-a spus asta chiar ei, privindu-i în ochi. Austėja a refuzat să locuiască împreună cu mama mea, deşi eu mi-aş fi dorit să fim cu toţii sub acelaşi acoperiş, în apartamentul nostru de două camere din Antakalnis una pentru noi, cealaltă pentru mama. Dar Austėja nici nu a vrut să audă. A insistat să locuim la căminul unde stătea ea cu chirie, aşa cum era obişnuită.
Întotdeauna am crezut că nu voi ajunge vreodată să stau într-un cămin, mai ales în acele condiţii. În primul rând, băile şi toaletele comune mă incomodau teribil. La început îmi era ruşine chiar să mă spăl acolo. Şi gândacii… se târau peste tot. Cum poţi să trăieşti aşa? Austėja, însă, nu se stresa. Spunea că nu au mâncat pe nimeni şi nu îmi vor face rău, şi râdea de îngrijorările mele. Degeaba; mizeria era peste tot. În camera de lângă noi locuia un bărbat cu o femeie, mereu certaţi.
De cealaltă parte era o familie cu o fetiţă, Eglė, care plângea şi ţipa întruna. Nu lăsa să doarmă pe nimeni, nici pe părinţii săi, nici pe noi. Recent am avut un conflict cu un vecin se îmbătase iar noaptea şi a devenit agresiv, aşa că am încercat să-l liniştesc. De atunci, acel vecin încearcă mereu să mă provoace şi să mă implice în altercaţii. Nu-mi doresc deloc să stau acolo. I-am propus Austėjai să închiriem un apartament.
Ea, însă, nu voia să audă despre asta. Spunea că aşa a crescut, e obişnuită cu aceste condiţii şi se simte fericită. Într-adevăr, dacă am locui în propriul nostru apartament, ar fi bine. Dar chiria în Vilnius e scumpă un apartament decent costă cel puțin 800 de euro pe lună, aproape tot salariul meu. Mama mi-a sugerat să ne mutăm cu ea şi chiar a promis că nu se va amesteca în relaţia noastră. Dar Austėja nu voia nici să audă de așa ceva.
De curând, Austėja a început să vorbească despre copii. Crede că un copil ar întări familia noastră. Şi eu visez să fiu tată. Dar, când mă gândesc la condițiile în care ar creşte copilul nostru, nu mai vreau nimic. Certurile vecinilor, țipetele… Uneori mă gândesc la divorț, nu pentru că nu o iubesc pe Austėja, ci pentru că aceste condiţii nu sunt potrivite pentru a trăi.
Vreau ca viitorul meu copil să crească în siguranţă, într-un mediu liniştit. Nu ştiu cât timp voi rezista. Sunt deja la capătul răbdării, şi Austėja nu vrea să cedeze nici măcar un pas.
Viața m-a învățat: dragostea adevărată înseamnă nu numai împărtășirea momentelor frumoase, ci și capacitatea de a face compromisuri pentru binele celor dragi. Oricât de greu ar fi, trebuie să căutăm împreună soluții, nu să ne agățăm fiecare de propriile obiceiuri. Numai așa putem construi o familie adevărată, bazată pe respect și înțelegere.
